Autorităţile franceze din regiunea masivului Mont Blanc au recomandat alpiniştilor şi pasionaţilor de drumeţii montane să îşi amâne ascensiunile pe celebrul pisc aflat în Culoarul Gouter din cauza riscului sporit de căderi de pietre, provocat de caniculă, informează AFP.
„Consecinţă a acestui episod de caniculă şi a fenomenului de secetă cu care departamentul nostru se confruntă de mai multe săptămâni, importante căderi de pietre se produc pe ruta obişnuită de ascensiune pe piscul Mont Blanc, denumit Culoarul Gouter”, au anunţat duminică seară prefectul departamentului francez Haute-Savoie şi primarul localităţii Saint-Gervais într-un comunicat comun.
Întrucât fenomenul se intensifică de la o zi la alta, autorităţile franceze au recomandat alpiniştilor „să îşi amâne ascensiunea, indiferent dacă sunt însoţiţi de ghizi sau singuri”, precizează acelaşi comunicat de presă.