Antena 3 CNN Actualitate Locale Camion plin cu stupi de albine, spulberat de un tren cu doi călători, în Piatra-Olt

Camion plin cu stupi de albine, spulberat de un tren cu doi călători, în Piatra-Olt

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 08:57 22 Mai 2021 Modificat la 08:57 22 Mai 2021
o_1f69abedn1h3f120e1qc64mf1gdgb.jpg
Sursa foto: Mediafax

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, accidentul a avut loc pe DN 64 pe raza orașului Piatra-Olt.

La trecerea la nivel cu calea ferată Piatra-Olt - Slatina, un camion plin cu stupi de albine a fost lovit de un tren Regio, în care se aflau doi călători, care circula din direcția Piatra-Olt către Slatina.

Nu au fost înregistrate victime.

Șoferul camionului, un bărbat de 51 de ani din Râmnicu-Vâlcea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Șoferul a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.

Circulația rutieră pe sensul Găneasa către Caracal se desfășoară pe un singur sens, au informat polițiștii, potrivit Mediafax.

Angajații ISU Olt au intervenit cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare pentru îndepărtarea celor peste 70 de stupi de albine. În sprijinul pompierilor militari a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Piatra-Olt, cu un buldoexcavator.

×
Etichete: Piatra-Olt accident
x close