Antena 3 CNN Actualitate Locale Crimă în Sibiu! Tânără de 21 de ani, găsită moartă într-un apartament. Poliţia are un suspect

Crimă în Sibiu! Tânără de 21 de ani, găsită moartă într-un apartament. Poliţia are un suspect

Cadavrul unei tinere de 21 de ani a fost găsit într-un apartament din Sibiu. Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoțional!

politia criminalistica
femeie şi-a înjunghiat fiul, iar apoi a sunat la 112 să spună că acesta şi-a pus capăt zilelor, în Bihor Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Mai 2024   •   23:10

Poliția Sibiu a anunțat că "la data de 18.05.2024, în jurul orei 15.30, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi decedată și ar prezenta leziuni în zona gâtului, într-un imobil din municipiul Sibiu”.

La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din județul Brașov, decedată.

Anchetatorii au găsit urme de violență pe corpul fetei.

"Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei”, au explicat anchetatorii, potrivit Mediafax. 

Din primele investigații efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, cu sprijinul jandarmilor montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Păltiniș, a fost identificat și prins un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din județul Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima.

Tânărul este audiat, au precizat anchetatorii.

×
Subiecte în articol: cadavru IPJ Sibiu apartament femeie ucisă
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close