Incendiu mortal într-o comună din Suceava: Doi copii, de 3 și 5 ani, au ars de vii după ce focul le-a cuprins casa
Publicat acum 16 ore si 25 minute
Potrivit IPJ Vrancea, marți, polițiștii din cadrul Postului de Poliție T.F. Mărășești au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că la kilometrul 215, în apropierea liniei de cale ferată, se află o persoană căzută.
Echipa care a mers la fața locului a depistat cadavrul unui bărbat. Identitatea victimei a fost aflată în timpul cercetărilor.
Totodată, polițiștii au stabilit că "persoana în cauză ar fi fost surprinsă și lovită de locomotiva unui tren, care circula pe directia București - Bacău, în seara zilei de 31.10.a.c."
În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a precizat IPJ Vrancea.