Şase persoane suspectate de braconaj au fost reţinute 24 de ore de poliţiştii prahoveni.
În urma unor percheziţii, poliţiştii au confiscat laţuri, capcane, arme letale şi cartuşe, arbalete, carne de vânat sau trofee. Printre armele găsite se află un pistol-mitralieră AKM de calibru 7,62 milimetri cu care se pot trage 40 de cartuşe pe minut şi mai multe dispozitive de ochire cu laser.
Suspecţii sunt acuzaţi că ar fi organizat mai multe partide de vânătoare fără autorizaţie.
Mai mult, armele pe care le deţineau ilegal au fost folosite pentru a împuşca mistreţi şi căpriori din pădurile prahovene, mai spun poliţiştii.