Primarul comunei Dângeni din judeţul Botoşani, Cătălin Rotundu, are în vedere instituirea stării de alertă, pe fondul secetei care afectează localitatea.
Rotundu susţine, într-o postare pe Facebook, că Dângeniul se află într-o situaţie extremă, din cauza lipsei apei pentru populaţie şi pentru animale.
"Dat fiind situaţia extremă în care se află comuna Dângeni din cauza lipsei de apă necesară consumului populaţiei, dar şi animalelor şi faptului că culturile agricole sunt compromise aproape în totalitate, în calitate de primar am dispus personalului Primăriei Dângeni întocmirea documentaţiei în vederea declarării stării de alertă", a susţinut Rotundu.
Acesta afirmă că se va consulta, luni, cu prefectul Dan Nechifor pe această temă, urmând să parcurgă etapele legale pentru declararea stării de alertă.
Starea de alertă se declară potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 prevede că "pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia"