Explozie puternică într-un bloc din Brăila, 16 apartamente distruse. O grădiniță aflată în apropiere a fost afectată
Publicat acum 1 ora si 1 minut
Directorul Companiei Aeroportului București, Bogdan Mîndrescu, a demisionat din funcție, conform unor surse din Ministerul Transporturilor. El este cel care administra cele două aeroporturi din Capitală.
Decizia lui a venit în urma unui raport al Corpului de Control al premierului, care a anunțat că aeroportul a fost manageriat foarte prost în ultimii ani.
Bogdan Mîndrescu, în vârstă de 28 de ani, a fost pus la conducere în aprilie 2017, potrivit news.ro.
Corpul de control al premierului a descoperit mai multe nereguli în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București. Printre acestea se numără lipsa investițiilor, falsuri în înscrisuri și remunerări ilegale.