Antena 3 CNN Actualitate Locale Bilanțul apelurilor la Ambulanță, în București, după minivacanță | Excesele alimentare, un calvar pentru cei care au ținut post

Bilanțul apelurilor la Ambulanță, în București, după minivacanță | Excesele alimentare, un calvar pentru cei care au ținut post

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:20 07 Mai 2024 Modificat la 10:20 07 Mai 2024

Peste 6.500 de persoane din zona București-Ilfov au cerut ajutor medical de urgență în minivacanța de 1 Mai și Paște.

Peste 1.600 de persoane au cerut ajutor medical de urgență în seara de Înviere, dar și în prima zi de Paște. Potrivit Serviciului de Ambulanță, cele mai multe solicitări au fost din cauza exceselor alimentare sau din cauza consumului mare de alcool.

Intervenția echipajelor medicale a fost necesară și în lăcașurile de cult, însă și în cluburi sau în alte locuri de distracție.

”Au fost și 369 de persoane care se aflau în loc public în momentul în care au avut nevoie de Ambulanță, cele mai multe în lăcașurile de cult, în ziua de Paște, la cimitire, în locuri de distracție, dar și pe stradă. Au fost traumatisme, cu luxații, entorse, chiar fracturi”, a precizat Alis Grasu, manager Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

De ajutorul salvatorilor de pe Ambulanță au avut nevoie și cei care au mâncat prea mult din preparatele tradiționale de Paște.

Bucatele tradiționale, ”adevărate bombe calorice”

”Au fost persoane care au avut probleme digestive, mai ales cei care au ținut întreg postul și după aceea au vrut să se înfrupte din bucatele care sunt foarte gustoase, gătite cu mult drag, dar adevărate bombe calorice. Persoane care și-au abandonat regimul în aceste zile, persoane cu afecțiuni cronice și la care au apărut acutizări și au fost și persoane care au consumat ceva mai multe băuturi alcoolice”, a mai spus Alis Grasu, manager Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

Aglomerate au fost și camerele de gardă și unitățile de primiri urgențe.

”La camerele de gardă, este o creștere cu cel puțin 30%, așa cum se întâmplă și la Institutul Matei Balș. Cele mai multe dintre aceste toxiinfecții alimentare, într-adevăr, sunt forme ușoare și se rezolvă de la sine.

Din păcate, la persoanele în vîrstă, la cei care au boli cronice, la copiii mici o simplă deshidratare poate să ducă la complicații, să presupună reechilibrare în camera de gardă, să fie nevoie de internare în unele cazuri. Sunt și forme severe ca pot realmente să ne pună viața în pericol”, a precizat Adrian Marinescu, Institutul Matei Balș.

Și la Spitalul Marie Curie din Capitală, spre deosebire de o zi lucrătoare, în ziua de Paște au fost mai multe prezentări. Aproximativ 300 de copii au ajuns în unitatea de primiri urgențe a acestui spital, în noaptea de Înviere, dar și în a doua zi de Paște. Cei mai mulți s-au confruntat cu probleme digestive, respiratorii, dar și traumatisme.

Pentru a evita supraaglomerarea unităților de primiri urgențe, medicii ne recomandă ca în zilele lucrătoare să apelăm la ajutorul medicului de familie, dacă nu avem o problemă gravă.

×
x close