Antena 3 CNN Actualitate Locale Bebeluş mort la scurt timp după botez. Cum explică Mitropolia scufundarea de trei ori în cristelniţă

Bebeluş mort la scurt timp după botez. Cum explică Mitropolia scufundarea de trei ori în cristelniţă

o_1bqanefp61qidbpfk741q2r1l9j8.jpg
Foto: pixabay.com
de S.T.    |    18 Sep 2017   •   17:49

Preotul paroh din localitatea ieşeană în care un bebeluş a murit imediat după botez exclude ipoteza potrivit căreia copilul ar fi înghiţit apă în timpul slujbei religioase.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preotul Marian Timofte, a vorbit despre practica scufundării copilului în cristelniţă pentru a fi botezat.

Timofte a precizat că Taina Botezului este esenţială pentru viaţa creştină şi că ritualul este prezentat foarte clar în canoanele bisericeşti. „Cuvântul botez vine din latinescul «baptiso, baptisare» care înseamnă, în traducere, scufundare. Copilul trebuie introdus în apă, total. Se poate practica şi botezul prin stropire doar în situaţii cu totul excepţionale, cum ar fi cazul unui copil prematur sau al unui copil spitalizat. Acestea sunt condiţiile pe care le prevăd inclusiv canoanele bisericeşti. În cazul de faţă, nu a fost vorba despre o situaţie specială”, a declarat Timofte, potrivit adevarul.ro.

×
Subiecte în articol: bebelus bebelus mort scufundat
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close