La data de 18.09.2021, în jurul orei 22:40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au efectuat semnale regulamentare pentru oprirea în trafic a unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Surdila Greci, în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B.
Pentru că șoferul nu a oprit, polițiștii l-au urmărit până în localitatea de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul emana halenă alcoolică, așa că a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
La spital, bărbatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.