Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, după ce femeia a mers ore bune pe jos, desculţă, către vama Nădlac, după ce s-a rătăcit.
Astfel, ea a mers pe jos aproximativ 15 kilometri până a fost găsită de un echipaj al Jandarmeriei.
"În aceasta dimineața în jurul orei 07.30, un echipaj de Jandarmerie care se deplasa spre Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, a observat pe marginea drumului (DN7), la aproximativ 15 kilometri de orașul Pecica înspre Nădlac, o persoană care părea dezorientată, îmbrăcată sumar și fără încălțări.
Jandarmii au oprit imediat și în urma interacțiunii și-au dat seama că femeia necesită îngrijiri medicale de specialitate, au urcat-o în autoturism și au condus-o la sediul Poliției Pecica.
În urma verificărilor efectuate au fost stabilite datele de identificare ale femeii precum și ale aparținătorilor legali, domiciliați în orașul Pecica, acestia din urmă fiind înștiințați despre situație și asigurați că femeia va fi în siguranță până la sosirea lor.
Preventiv a fost solicitat un echipaj de ambulanță în vederea efectuării unei evaluări medicale", se arată într-o informare a Jandarmeriei.