Bărbatul care și-a făcut apariția, zilele trecute, în centrul municipiului Târgu Jiu, îmbrăcat în haine de militar și cu un pistol la vedere, având fața acoperită, a atacat, chiar în această dimineață, o bătrână.
Totul s-a petrecut pe o stradă din Târgu Jiu, în jurul orei 06:00, moment în care bărbatul a încercat să-i fure femeii geanta, lovind-o de mai multe ori.
Polițiștii locali au fost cei care au auzit țipetele bătrânei în vârstă de 68 de ani și au intervenit imediat.
Bătrâna atacată a fost preluată de un echipaj SMURD și a fost transportată la spital.
Femeia prezintă mai multe lovituri în zona șoldului și a suferit, de asemenea, și un atac de panică.
Bărbatul a fost imobilizat și predat polițiștilor de la IPJ Gorj, fiind cercetat acum pentru tâlhărie calificată.
După ce a fost văzut, săptămâna trecută, plimbându-se cu un pistol la brâu, polițiștii i-au aplicat doar o amendă și i-au dat drumul, constatând că arma era, de fapt, de jucărie.