Antena 3 CNN Actualitate Locale Bătaie într-o comunitate de romi. O asistentă de la ambulanță a fost lovită în cap

Bătaie într-o comunitate de romi. O asistentă de la ambulanță a fost lovită în cap

1 minut de citit Publicat la 10:08 20 Mai 2016 Modificat la 10:08 20 Mai 2016
spital.jpg

Şapte persoane dintr-o comunitate de romi din Jibou au ajuns la spital, cu diverse traumatisme, ca urmare a unei altercaţii ce a avut loc joi seara, o asistentă din prima ambulanţă sosită la faţa locului fiind, de asemenea, lovită în cap cu o piatră.

"Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, opt persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 56 ani, toţi din Jibou, au provocat scandal pe strada Stejarilor, din Jibou. În continuarea cercetărilor s-a stabilit că au fost distruse prin spargere cu pietre geamurile unui imobil situat în imediata apropiere a locului unde s-a produs scandalul public", a declarat vineri, pentru AGERPRES, Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, şapte din cele opt persoane implicate în scandal au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.

"La faţa locului au intervenit patru ambulanţe, două de la Zalău, una de la Cehu Silvaniei şi una de la Jibou,, şi un echipaj SMURD. Ambulanţele au preluat şapte persoane, cu diverse traumatisme, plăgi înţepate toracice. O colegă din Jibou sosită cu prima ambulanţă a fost lovită în cap cu o piatră şi se află sub supraveghere medicală", a declarat, la rândul său, Liviu Varga, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute de Codul Penal, precum şi pentru stabilirea gradului de participaţie a fiecărei persoane implicate.

×
x close