Antena 3 CNN Actualitate Locale Bătaie în curtea școlii! O elevă a ajuns la spital, după ce a fost agresată de o colegă

Bătaie în curtea școlii! O elevă a ajuns la spital, după ce a fost agresată de o colegă

<1 minut de citit Publicat la 14:08 05 Oct 2017 Modificat la 14:08 05 Oct 2017
o_1brm3hslv1v271n1a1r9clvbciu8.jpeg
Foto: Facebook

Două eleve de clasa a IX-a, de la Liceul Tehnologic G.G. Longinescu Focșani, s-au luat la bătaie la școală, după ce una dintre ele nu a trecut de preselecția pentru concursul de Miss din cadrul Balului Bobocilor, potrivit presei locale

Una dintre eleve, o adolescentă de 15 ani, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență cu multiple răni.

Potrivit directorului unității de învățământ, Cătălin Danciu, fata agresată a ajuns la spital. Eleva aleasă să participe la concursul de miss i-a adus tot felul de injurii celei care nu a trecut de preselecție, fapt care a înfuriat-o pe cea din urmă.

„A fost vineri o preselecție pentru concursul de miss, una dintre ele a fost aleasă, una nu. Vineri nu s-a întâmplat nimic, iar luni, cea aleasă a jignit-o pe cealaltă, care a bătut-o. Noi am făcut un consiliu profesoral, se vor lua măsuri împotriva elevei. Aceasta va avea nota scăzută la purtare. Am luat în discuție să nu mai facem deloc balul bobocilor sau să îl facem în școală”, a precizat profesorul Cătălin Danciu.

×
x close