Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbatul din Iași, care și-a ucis soția de Revelion, a fost arestat preventiv

Bărbatul din Iași, care și-a ucis soția de Revelion, a fost arestat preventiv

1 minut de citit Publicat la 17:51 20 Ian 2020 Modificat la 17:51 20 Ian 2020
Bărbatul din Iași, care și-a ucis soția de Revelion, a fost arestat preventiv
foto: Pixabay.com

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a declarat luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că tragedia a avut loc pe fondul consumului exagerat de alcool, în timpul unui conflict familial.

"Pe data de 31 decembrie 2019, în jurul orelor 22.00, în timp ce se afla la domiciliul comun din satul şi comuna Focuri, judeţul Iaşi, pe fondul consumului exagerat de alcool, inculpatul în vârstă de 60 ani, i-a aplicat soţiei sale, în vârstă de 55 ani, multiple lovituri cu obiecte contondente, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa, printre care: fractură cominutivă calotă şi baza craniului, ruptură de hioid, ruptură de cartilaj tiroid, fractură - disjuncţie coloană cervicală cu interesare medulară, fracturi costale, bilateral, hemotorax stâng, ruptură plămân stâng, dilacerare renală dreaptă; fractură diafiză humerală stânga, fracturi ale simfizei pubiene şi ale ambele oase coxale. Medicul legist din cadrul IML Iaşi a mai concluzionat că leziunile constatate la cadavru s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente, posibil urmate de cădere (peste uşă de sticlă) şi comprimarea regiunilor cervicală şi toraco - abdominală cu mijloace contondente", a declarat prim-procurorul Mihaela Apostol.

În timpul audierilor, bărbatul s-a prevalat de dreptul de nu da declaraţie în cauză. "În urma expertizării medico-legale psihiatrice s-a concluzionat că inculpatul a avut discernământ la momentul comiterii faptei pentru care este cercetat", se menţionează în comunicatul de presă.

×
Etichete: Iași
x close