Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a fost ucis de câinele de care avea grijă cât timp un prieten era plecat din localitate, la Galați

Un bărbat a fost ucis de câinele de care avea grijă cât timp un prieten era plecat din localitate, la Galați

Gabi Vlad
2 minute de citit Publicat la 09:31 17 Iul 2023 Modificat la 10:30 17 Iul 2023

Bărbatul, din localitatea gălățeană Roșcani, îi promisese unui apropiat că va avea grijă de animalele lui cât acesta va fi plecat din localitate, la muncă. 

Din păcate, seara trecută, în momentul în care a intrat să le hrănească, câinele din rasa Amstaff l-a atacat și l-a mușcat din zona gâtului.

Când a văzut că nu se mai întoarce acasă, fratele victimei a mers să vadă ce se întâmplă. Nepoata bărbatului mușcat de câine a încercat să intre în curte, după ce l-a văzut pe unchiul ei căzut, însă a fost și ea mușcată de câine. Din fericire, a reușit să scape de animal și să iasă pe poartă. 

Fratele victimei a sunat la 112, însă echipajul medical sosit la fața locului nu a putut intra în curte din cauza câinelui extrem de agresiv.

Abia în momentul în care un echipaj de jandarmi și unul de poliție au intervenit, medicii au putut ajunge la victimă, însă tot ce au putut să facă a fost să declare decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă.

”La data de 16 iulie 2023, la ora 20:28, Poliția Galați a fost sesizată prin apel telefonic la S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, cu vârsta de 50 de ani, cu privire la faptul că în curtea unui imobil din satul Roșcani, comuna Băneasa, județul Galați, se află căzut, la nivelul solului, în stare de inconștiență, fratele său, un bărbat de 47 de ani și nu se poate ajunge la el din cauza unui câine agresiv.

La fața locului au ajuns în scurt timp polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești și un echipaj medical de la Ambulanță, care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Polițiștii au intrat în curtea imobilului respectiv și doar după ce au folosit spray iritant lacrimogen, acționând în direcția câinelui care face parte din rasa Amstaff, au reușit să ajungă la bărbatul căzut la nivelul solului. Au transportat victima în afara curții până la echipajul medical, însă, din păcate, a fost constatat decesul, bărbatul prezentând o plagă mușcată la nivelul gâtului.

De asemenea, până la sosirea polițiștilor, o minoră de 14 ani, nepoata persoanei decedate, a fost mușcată de mâna stângă de același câine când aceasta a încercat să ajungă la unchiul său, reușind apoi să iasă din curte.

Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că proprietarul imobilului și al câinelui, de circa 3 ani, lăsase în grija bărbatului, de 47 de ani, gospodăria și sarcina de a hrăni animalele pe care le deține, pe perioada cât era plecat de acasă la muncă.

Câinele din rasa Amstaff ar fi fost închis într-un țarc special confecționat, iar proprietarul ar fi comunicat celui care îl hrănea să nu deschidă și să îl lase liber în curte.

În ziua respectivă, victima s-ar fi dus să hrănească animalele în jurul orei 17:00 și, întrucât nu se întorsese la domiciliul său, în jurul orei 20:20, fratele și cu nepoata lui au mers să vadă ce se întâmplă.

În cursul nopții de 16/17 iulie 2023, la adresă a revenit și proprietarul imobilului, iar câinele a rămas în custodia sa până la clarificarea situației, precum și a condițiilor de deținere.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi”, se arată în comunicatul IPJ Galați.

×
Etichete: Amstaff
x close