Antena 3 CNN Actualitate Mărturia exclusivă a unei cursante a discipolului lui Bivolaru: "Era ceva ce ducea spre sectă"

Mărturia exclusivă a unei cursante a discipolului lui Bivolaru: "Era ceva ce ducea spre sectă"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:17 30 Mai 2024 Modificat la 16:40 30 Mai 2024

Femeia mărturisește că instructorul de yoga - devenit milionar din videochat - își atingea constant elevele, pe care, de fapt, încerca să le folosească drept sclave sexuale. 

"Cu siguranță era ceva ce ducea spre sectă", a declarat tânăra care dorește să rămână sub anonimat.

"Apropierea fizică față de unele fete, care veneau de mai mult timp și le vedeam în sala că erau tot timpul cele care stăteau în față și așa mai departe, apropierea se vedea clar.

Ori chestia asta pe mine m-a speriat foarte tare, chiar dacă în aparență era ceva foarte mărunt, deja începuseră să mi se pară foarte multe lucruri foarte dubioase și mi se părea doar o chestiune de timp până cumva să fie și alte lucruri cu mișcarea aia.

Ori eu ce am citit despre mișcarea aia m-a îngrozit destul de tare, motiv pentru care nu am vrut să risc.

Plus că exista, cum am spus, apropierea asta între ei, deci și între ei și ceilalți instructori și între ei și unele cursante care veneau mai des.

Părea așa ca un grup foarte strâns și din cauza asta mie îmi rezultă că nu ar fi ok.

Da, părea cumva ca au un cerc aproape de nu știu, poate e un cuvânt mare, dar nu l-aș numi poligamie, însă cu siguranță era ceva ce ducea spre sectă", a mai declarat femeia.

Între timp, Eugen Mîrtz a contestat măsura arestului preventiv și este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Cine este Eugen Mîrtz, elevul lui Gregorian Bivolaru, ridicat de mascaţi

"Absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii precum şi al Facultăţii de Psihologie, profesor de Yoga şi membru al Federaţiei Europene de Yoga, astrolog, parapsiholog, preşedinte al Societăţii de Yoga şi Parapsihologie din România, Fondator Alchimia Vieţii.

A început studiul şi practica Yoga în 1977 sub îndrumarea lui Vergiliu Neculau (profesor, autodidact, cunoscător al limbrii sanscrite şi a mai multor forme de Yoga, prieten cu Mircea Eliade).

În România, timp de şapte ani, începând cu luna mai 1982 şi până în decembrie 1989, Yoga a fost interzisă în România. 

Eugen Mirtz a fost singurul care a îndrăznit să organizeze în această perioadă un curs de yoga oficial în Bacău.

După Revoluţia din 1989, situaţia în România a revenit la normal, astfel încât în anul următor a înfiinţat Societatea de Yoga şi Parapsihologie, al cărei preşedinte este şi în prezent.

A susţinut cursuri de yoga atât în ţară, cât şi în străinătate (Danemarca şi Austria) pentru grupuri de pâna la 300 de persoane simultan. 

Datorită faptului că cei pasionaţi au simţit nevoia să-şi extindă orizontul spiritual prin informaţii suplimentare şi răspunsuri la întrebările existenţiale, au luat naştere conferinţele de Yoga. 

A ţinut astfel de conferinţe între anii 1990 şi 1997, mai întâi în Bacău, apoi în diferite alte oraşe din ţară şi majoritatea în Bucureşti, la Casa de Cultură a Studenţilor, la Clubul Faur şi la Sediul PLD, la aceste conferinţe participând uneori chiar şi 1 000 de persoane.

A participat la numeroase conferinţe, sesiuni de comunicare, simpozioane, emisiuni radio şi TV. 

A absolvit facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti şi aici a demarat un proiect unic legat de întrepătrunderea benefică şi armonioasă dintre yoga străveche şi psihologia modernă", potrivit alchimia-vietii.ro.

×
Etichete: Eugen Mirtz yoga secta
x close