Antena 3 CNN Actualitate Locale "Cu toții putem să fim eroi". Bărbat în scaun cu rotile, salvat în ultimul moment de polițiști, după ce a încercat să se sinucidă

"Cu toții putem să fim eroi". Bărbat în scaun cu rotile, salvat în ultimul moment de polițiști, după ce a încercat să se sinucidă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:25 04 Mai 2023 Modificat la 17:25 04 Mai 2023
politisti
"Cu toții putem să fim eroi". Bărbat în scaun cu rotile, salvat în ultimul moment de polițiști, după ce a încercat să se sinucidă Sursa foto: Sindicatul Europol | Facebook

Ieri, polițiștii din Mihăilești, județul Giurgiu, au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la intenția unui bărbat aflat în scaun cu rotile de a-și pune capăt zilelor, aruncându-se în apa râului Argeș, din zona barajului Mihăilești.

Cristina, Ionuț și Mihai, agenți în cadrul Poliției Orașului Mihăilești, s-au deplasat de urgență la fața locului, unde l-au văzut pe bărbat în apa râului, zbătându-se între viață și moarte.

"Ionuț nu a stat pe gânduri și a intrat imediat după bărbatul în cauză, punându-și în pericol viața, iar cu ajutorul Cristinei și al lui Mihai au reușit să-l aducă la mal, unde le-a povestit celor trei polițiști că a recurs la acest gest din cauza unor neînțelegeri avute cu partenera sa de viață", au scris reprezentanții Sindicatul Europol, pe Facebook.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, care l-a transportat la spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.

Citește și: Fetiță de trei ani, ajunsă la spital cu arsuri de gradul I după ce un tânăr a pulverizat spray lacrimogen spre ea și sora ei

"Datorită intervenției colegilor noștri, bărbatul nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit gestul, la acest moment aflându-se în afara oricărui pericol.

Îi felicităm, cu acestă ocazie, pe cei trei polițiști, pentru curajul și devotamentul de care au dat dovadă și avem încredere că modul în care au acționat, contribuind la salvarea unei vieți aflate în pericol iminent, nu va trece neobservat de către conducerea IPJ Giurgiu și îi va recompensa pe măsură", se mai arată pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

 

×
x close