Un bărbat din Oradea a făcut stop-cardiorespirator în timp ce se afla pe stradă. Omul a fost salvat de trei medici aflați în timpul liber, potrivit bihon.ro.
Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, și-a pierdut cunoștința, pe o stradă din centrul Oradei. Aflate în zonă, trei femei au intervenit și i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului SMURD.
Cele trei femei sunt medici la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Oradea. Medicul Romaniuc Nicoleta, medicul rezident Nagy Timea și doctorița Bretan Lorelai.
Bărbatul a fost transportat de urgență la spital. Medicii spun că el este conștient, însă se află sub atentă supraveghere deoarece poate să mai sufere și alte stopuri cardio-respiratorii.