Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, joi, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat a murit într-o piață din Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina și un echipaj medical, pentru ca bărbatului să îi fie acordat primul ajutor. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că e vorba de un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din municipiul Slatina, transmit autorităţile.
Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical, fiind declarat decesul.
Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.