Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat mort după ce a fost înțepat de albine, în timp ce învăța apicultură

Bărbat mort după ce a fost înțepat de albine, în timp ce învăța apicultură

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 16:57 16 Mai 2021 Modificat la 17:10 16 Mai 2021
o_1f5qnfjarq181pau1pft1rit1386b.jpg

Polițiștii din Dumitrești, județul Vrancea, au fost sesizați prin 112 că un patronul rețelei de patiserii Marco, Marin Vasilea, fost înțepat de albine, fiind în stare de inconștiență.

Primele cercetări au scos la iveală faptul că bărbatul de 60 de ani, din Focșani, mersese în localitatea Chiojdeni pentru a învăța despre apicultură.

Echipajul Ambulanței Vrancea a încercat să-l resusciteze, fără succes. Din păcate, se pare că Marin Vasile a intrat rapid în șoc anafilactic, iar intervenția cadrelor medicale a fost zadarnică.  

„Cu ocazia cercetării la fața locului și examinării vizuale a cadavrului s-a constatat că nu prezintă leziuni pe corp, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite Poliția Vrancea.

×
Etichete: albine Vrancea
x close