Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a murit după ce a căzut de pe un utilaj forestier și a fost călcat de roata acestuia, în Vâlcea

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe un utilaj forestier și a fost călcat de roata acestuia, în Vâlcea

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:14 29 Apr 2023 Modificat la 19:14 29 Apr 2023
ambulanta 2
Un bărbat a murit după ce a căzut de pe un utilaj forestier și a fost călcat de roata acestuia, în Vâlcea Sursa foto: hepta

Bărbatul în vârstă de 46 de ani, din comuna Malaia, județul Vâlcea a murit sâmbătă după ce a căzut de pe un utilaj forestier și a fost călcat de roata din spate a acestuia.

Potrivit IPJ Vâlcea, în timp ce se afla în partea din spate a unui vehicul forestier, bărbatul ar fi căzut și a fost călcat de roata din spate a utilajului.

Echipajul medical care a ajuns la fața locului a constatat decesul acestuia.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Citește și: Un bărbat a murit la secția de Poliție, în timp ce dădea declarații. Omul fusese bătut în parcarea unui magazin

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

×
x close