Sâmbătă după-amiaza în jurul orei 17.37, poliţia a fost sesizată prin apel 112, că un bărbat se află pe acoperișul unui bloc cu 6 etaje având un cuțit în mână și amenințând că se omoară.
La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp polițiștii, pompierii și un echipaj SMURD.
Polițiștii au încercat să dialogheze cu bărbatul însă acesta nu a cooperat deloc și s-a aruncat de pe bloc. S-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajul SMURD însă din păcate fără succes, fiind declarat decesul bărbatului.
Din verificări a reieșit ca este vorba de un bărbat de 40 de ani din municipiul Arad acesta nefiind în evidențe cu boli psihice.