Un bărbat din Maramureș este anchetat de polițiști după ce și-a bătut soția în timpul unui live pe TikTok. Bărbatul este cercetat pentru violență în familie, scrie Vasile Dale.
Incidentul a avut loc sâmbătă noaptea și a fost sesizat sursei citate de mai mulți cititori.
În imagini se poate vedea cum bărbatul își lovește de mai multe ori soția. Înregistrarea a fost văzută și de polițiști, care s-au autosesizat și au deschis o anchetă.
Ce spun polițiștii din Maramureș
Potrivit IPJ Maramureș, „în urma apariției pe o rețea de socializare a unei filmări în care un bărbat și-ar fi agresat fizic soția, polițiștii s-au sesizat din oficiu și continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie”.
„Cercetările efectuate până în prezent au condus la identificarea persoanelor, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani și victima, o femeie de 43 de ani, ambii din Poienile de Sub Munte.
În urma completării formularului de evaluare a riscului nu a reieșit risc iminent pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu”, au mai transmis polițiștii din Maramureș.