Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Arad a înjunghiat-o și a lovit-o cu toporul pe soția patronului său, după ce a fost concediat | Agresorul a sfârșit sub roțile unui tren

Un bărbat din Arad a înjunghiat-o și a lovit-o cu toporul pe soția patronului său, după ce a fost concediat | Agresorul a sfârșit sub roțile unui tren

Cristi Georgescu
<1 minut de citit Publicat la 09:42 08 Aug 2023 Modificat la 10:27 08 Aug 2023
Arad
Sursa foto: Antena 3 CNN

Un bărbat din localitatea Sântana a atacat-o, în urmă cu o zi, cu un cuțit și un topor pe soţia fostul său angajator iar femeia se zbate, în prezent, între viață și moarte în spital.

Agresorul și-a pus, apoi, capăt zilelor.

"Bărbatul care a atacat-o pe femeia din Sântana s-a aruncat sub un tren și a murit pe calea ferată.

El a fost angajat al unei firme a Primăriei orașului Sântana, iar soțul femeii atacate era șeful său. După o neînțelegere între șef și subaltern, soldată cu concedierea celui din urmă, agresorul a ales să se răzbune pe fostul său patron și i-a atacat soția.

Citește și: "Ajutaţi-mă! Salvaţi-mă!" Bărbatul care şi-a sechestrat partenera în Bucureşti a fost reţinut

Și-a dat seama ulterior de gravitatea faptei, așa că a ales să își pună capăt zilelor. Femeia se luptă acum pentru viața sa, fiind operată imediat după ce a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Pentru a a-și pune în aplicare planul, agresorul a sărit gardul unei case din oraș, unde a atacat-o pe victimă.

Autoritățile au dat alarma și au pornit în căutarea individului dar, până ca acesta să fie identificat, a reușit să-și pună capăt zilelor", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cristi Georgescu.

×
x close