Un șofer din Suceava a intrat cu mașina în vitrina unui magazin. Pompierii intervin la locul accidentului
Publicat acum 13 ore si 26 minute
Potrivit ISU Tulcea, pompierii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană a căzut în Lacul Ciuperca din municipiul Tulcea.
La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
Bărbatul în vârstă de aproximativ 75 de ani a fost scos din apă, iar echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul.