Când l-au prins polițiștii, recidivistul avea asupra lui un cuţit cu care intenţiona să mai omoare un om. Pentru a-l determina să iasă, i-a incendiat uşa apartamentului.
În ajutorul proprietarului aflat în pericol au sărit vecinii care au alertat Poliţia.
"S-au auzit pumni în uşă, dar nu am ieşit. A luat o cutie de carton de la gunoi şi mi-a dat foc la uşă", a spus bărbatul care a scăpat cu viaţă.
Înainte de a recurge la acest gest, făptaşul a mărturisit că şi-a ucis un vecin din cartierul de locuinţe sociale. Victima este un fost şef ANAF.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, prezenta urme ale înjunghierii cu un cuțit, ceea ce arată că ar fi avut parte de o moarte brutală.
"Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat prin SNUAU 112, despre un incendiu produs la ușa unui apartament, în municipiul Drobeta-Turnu Severin.
La sosirea polițiștilor la fața locului, un bărbat, de 59 de ani, le-a spus polițiștilor că a ucis un bărbat pe Serpentina Roșiori. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat decedat, de 46 de ani. În cauză, se efectuează cercetări, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului", a transmis IPJ Mehedinți.
Criminalul a mai fost închis pentru omor în anul 2001, iarr în urmă cu 7 ani fusese eliberat din pușcărie.