Un apel la 112 a anunțat oamenii legii că un internat în secția exterioară Ojasca, a dispărut.
Zeci de polițiști și de jandarmi, cu câini de urmă și aparate de termo viziune au împânzit zona.
"Polițiștii de investigații criminale ce scotoceau perimetrul adiacent unității medicale au fost anunțați de către o localnică cu privire la faptul că geamul unei clădiri nelocuite este spart.
În urma verificărilor la clădirea indicată, polițiștii l-au depistat pe bărbatul de 36 de ani din Vrancea", a declarat Ane Mari Vrapciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.
Bărbatul a sărit gardul și s-a ascuns lângă spital într-o casă abandonata.
Acum, în paralel cu ancheta poliției, la nivelul unității medicale se fac verificări interne pentru a se stabili cum a fost posibil ca pacientul să fugă.
Bărbatul a fost internat în secția din Ojasca a Spitalului de Psihiatrie în ianuarie 2023 unde a fost transferat din Iași.
Acolo era internat din 2019, după o sentință a magistraților care l-au condamnat pentru viol