Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat Drobeta Turnu Severin s-a trezit cu amenzi uriaşe, după ce altcineva îi folosea datele: "Ne-au oprit din pensie"

Un bărbat Drobeta Turnu Severin s-a trezit cu amenzi uriaşe, după ce altcineva îi folosea datele: "Ne-au oprit din pensie"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 07:40 14 Mar 2024 Modificat la 07:40 14 Mar 2024

În urma unor verificări s-a demonstrat că fostul lui chiriaş ar fi folosit datele personale în momentul în care oamenii legii îl legitimau.

Acum, păgubitul susţine că nu are bani să conteste amenzile primite pe numele lui aşa că s-a ales cu poprire pe pensie pentru neplata lor.

"Ne-au oprit din pensie, eşalonat pe 12 luni în fiecare lună ne oprea din pensie până când venea hotărârea judecătorească. Aveam ultima rată de plătit. Am zis să terminăm ca să plătim şi impozitul la apartament şi când vine amenda cealaltă", spune soţia păgubitului.

"Am primit încă o amendă, de data asta, din partea jandarmeriei. Am mers la jandarmerie, am trimis o petiţie către Jandarmeria din Bucureşti, însă aceasta mi-a spus că nu poate să-mi anuleze amenda decât în baza unei hotărâri judecătoreşti.

În acest timp cât eu mă ocupam de amenda primită de la Jandarmerie, am primit altă amendă, din partea Poliţiei, în timp ce eu eram la morgă, ridicându-mi mama decedată", a mărturisit bărbatul păgubit.

×
x close