Calvarul fetei, acum în vârstă de 14 ani, a durat mai bine de patru ani de zile, spun anchetatorii, mai exact de când fata avea 10 ani.
Totul însă s-a sfârșit în momentul în care minora i s-a confesat unei alte persoane care a sesizat poliția. Imediat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce judecătorii au respins cererea avocatului care a cerut ca cel acuzat să fie judecat în libertate.
Tatăl fetei este acuzat de agresiune sexuală în formă continuată.
În fața judecătorilor, bărbatul nu a negat fapta, dar nici nu și-a recunoscut vinovăția.
Avocatul bărbatului a contestat decizia, iar săptămâna aceasta urmează să se soluționeze cererea la Curtea de Apel Cluj. Până atunci însă, bărbatul va rămâne în spatele gratiilor.