Update 18:20: După audieri, bărbatul acuzat că ar fi montat camere audio-video în toaleta femeilor, disimulate în odorizante, a fost reținut, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
*
Reprezentanții Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 2 din București l-au dus, astăzi la audieri pe inculpatul bănuit că ar fi montat dispozitive electronice audio-video în interiorul unui centru medical.
Surse judiciare afirmă că bărbatul ar fi soţul uneia dintre administratorele clinicii medicale, astfel că a avut acces în interior.
El ar fi montat camere în toaleta femeilor, disimulate în odorizante.
Autoritățile au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județul Prahova, pentru a-l prinde pe individ. Acesta se afla la domiciliul conjugal în momentul în care au început perchezițiile.
Polițiștii și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea vieții privat.
Citește și: Bărbat acuzat că filma pe ascuns pacientele care foloseau toaleta unei clinici medicale din București
”În această dimineață, 20 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale Sector 2 au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, a transmis DGPMB, citat de Mediafax.