Antena 3 CNN Actualitate Locale Băiat de 14 ani, electrocutat pe tren, după ce a urcat să își facă poză, în Focșani | A ajuns la spital cu arsuri grave

Băiat de 14 ani, electrocutat pe tren, după ce a urcat să își facă poză, în Focșani | A ajuns la spital cu arsuri grave

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 08:57 30 Dec 2023 Modificat la 08:57 30 Dec 2023

Cu câteva zile înainte de noul an, un tânăr de 14 ani a ajuns electrocutat la spital, pentru că a vrut să își facă o poză pe locomotiva unui tren marfar, staționat în Gara Focșani.

Din primele informații, se pare că un grup de tineri s-ar fi urcat pe un vagon al unui tren de marfă staționat în Gara Focșani. La un moment dat, unul dintre adolescenți s-ar fi apropiat prea mult de firele de înaltă tensiune, provocând un arc electric.

Citește și: Tânăr de 17 ani, plimbat timp de trei luni de la un spital la altul, fără succes, pentru o operație

Băiatul, în vârstă de 14 ani, a fost aruncat la pământ, spre spaima celor care se aflau pe peron în acel moment. La fața locului au ajuns polițiștii și pompierii, dar și un echipaj de la SAJ Vrancea care l-a preluat pe băiat pentru a-i acorda îngrijiri medicale.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, un adolescent în vârstă de 14 ani a suferit arsuri de gradul II și III.

Copilul a fost preluat de o ambulanță SAJ Vrancea și transportat la UPU Focșani pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Un al doilea adolescent în vârstă de 15 ani a suferit un atac de panică și a fost preluat de echipajul SMURD care a intervenit la fața locului.

×
x close