Antena 3 CNN Actualitate Locale AVERTIZARE. Cod galben de inundaţii până vineri

AVERTIZARE. Cod galben de inundaţii până vineri

S.T.
1 minut de citit Publicat la 08:21 19 Apr 2017 Modificat la 08:21 19 Apr 2017
o_1be2agii11st5i43asi1cr61jg68.jpg
Foto: pixabay.com

Râuri din nouă bazine hidrografice din zona Olteniei, Munteniei şi Dobrogei se vor afla sub cod galben de inundaţii până vineri, la ora 16:00.

Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 19 aprilie, ora 6:00 - 21 aprilie, ora c, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie în bazinele hidrografice Desnăţui, Jiu, Olt (afluenţi bazin inferior), Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Călmăţui, precum şi pe râurile din Dobrogea.

În acest context, în prima parte a intervalului (19 aprilie, ora 6:00 - 20 aprilie, ora 22:00), fenomenele menţionate în atenţionarea Cod galben se vor produce pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui, Jiu (sector aval S.H. Sadu şi afluenţii Jiului aferenţi acestui sector) de pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi şi Dolj. De asemenea, fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice Coşustea, Motru - bazin superior şi Gilort - bazin superior.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 19 aprilie, ora 16:00 - 21 aprilie, ora 16:00, atenţionarea va afecta râurile din bazinele hidrografice Olt (afluenţii aferenţi sectorului aval Călimăneşti) de pe raza judeţelor Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Dolj, Vedea (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior) - judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov, Ialomiţa (bazin superior şi mijlociu) şi, nu în ultimul rând, Prahova (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa).

În plus, fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice Olteţ - bazin superior, Vedea - bazin superior, Neajlov, Ialomiţa - afluenţi bazin superior şi mijlociu şi Teleajen.

Pe de altă parte, începând de joi, 20 aprilie, ora 00:00, până vineri, 21 aprilie, ora 16:00, cotele apelor vor depăşi Cotele de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Buzău (afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu) - judeţul Buzău, Călmăţui - judeţele Buzău şi Brăila, respectiv râurile mici din Dobrogea - judeţele Tulcea şi Constanţa. Fenomene similare, dar cui probabilitate mai mare de producere, se vor înregistra pe unele râuri din bazinele hidrografice Niscov, Slănic, Câlnău şi pe râurile mici din judeţul Tulcea.

×
x close