Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unor diferențe nejustificate, de sute de mii de lei, între averea dobândită și veniturile realizate, în cazul a patru polițiști, precizează instituția într-un comunicat de presă.
Printre ei e află și fostul șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu. Acesta s-a pensionat în iulie 2020.
Lista funcționarilor din Poliție cu avere nejustificată publicată de ANI:
Decean Ciprian - Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 111.593 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DECEAN CIPRIAN, în perioada exercitării funcției publice.
Buturug Gheorghe - Funcționar public cu statut special – agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj – Poliția Mun. Gherla
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 454.614 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către BUTUR GHEORGHE, în perioada exercitării funcției publice.
Dancu Constantin - fost Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 344.132 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.
Lefter Ion Doinel - Funcționar public în cadrul Poliției Locale Sector 2
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 445.632,3 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către LEFTER ION DOINEL, în perioada exercitării funcției publice.