O discuție în contradictoriu în familie l-a făcut pe un bărbat de etnie romă să-și înjunghie fostul cumnat cu un cuțit, pe 31 decembrie, iar apoi să fugă de la fața locului. Victima de 43 de ani a murit la spital.
Agresorul și fratele acestuia au fost puși pe lista suspecților și prinși de autorități. Doar unul din ei a fost arestat preventiv pentru omor.
,,Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj de arestare preventivă a inculpatului. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 01.01.2020 şi până la data de 30.01.2020, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore”, a decis instanța, conform gorjeanul.ro.
Citiți și Primele imagini de la crima odioasă din Târgu-Jiu