La nici 48 de ore de la teribilul accident, în care un polițist de la Brigada Rutieră și-a pierdut viața, cele trei gropi de pe Bulevardul Știrbei, responsabile pentru tragedie, au fost astupate, scrie
Radio România București.
Întâmplător sau nu, autoritățile s-au mobilizat și au șters orice urmă care mai amintea de acest nefericit eveniment – asta în condițiile în care Bucureștiul este împânzit de lucrări neterminate, uitate de autorități și blamate de cetățeni, nesemnalizate sau marcate necorespunzător, care reprezintă adevarate pericole pentru toți participanții la trafic.
De fiecare dată cand întrebam, primim aceleași răspunsuri: procesul tehnologic nu permite aducerea terenului la starea ințială după intervenții în carosabil, decât în anumite termene și condiții, care, iată, acum au fost urgentate sau care în acest caz nu s-au respectat.