Antena 3 CNN Actualitate Locale Angajată a Spitalului Judeţean Satu Mare, filmată în timp ce ducea din Unitatea de Primi Urgențe la maşină saci cu făină şi baxuri de ulei

Angajată a Spitalului Judeţean Satu Mare, filmată în timp ce ducea din Unitatea de Primi Urgențe la maşină saci cu făină şi baxuri de ulei

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:02 28 Noi 2022 Modificat la 11:02 28 Noi 2022

Deşi martorii susţin că alimentele ar fi fost scoase din spital, femeia afirmă că a cumpărat produsele şi le-a depozitat temporar în apropiere de UPU.

Mai mult, conducerea unităţii medicale susţine că alimentele nu provin din blocul alimentar al spitalului şi că urmează să se facă verificări în acest sens.

Nu este prima dată când angajaţii spitalului sunt filmaţi în timp ce-şi fac cumpărăturile în timpul serviciului.

În luna august, un cetăţean a oprit cu maşina pe locul destinat echipajelor medicale de prim ajutor, a deschis portbagajul, iar mai multe cadre medicale s-au dus, ca la piaţă, să vadă marfa. 

 

×
x close