Anca şi Costel sunt cei doi soţi care au murit, luni dimineaţă, în accidentul rutier din Suceava, în urma căruia au pierit şi copiii acestora.
Anca Colibaba era asistent veterinar. Ea şi Costel Lăzărescu aveau împreună doi băieţi.
Vieţile lor s-au curmat luni dimineaţă, în localitatea suceveană Cumpărătura, din comuna Bosanci, în urma unui accident rutier între o cisternă și un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul.
În urma impactului violent, cinci oameni au murit, dintre care doi sunt copii. Toţi cinci erau în autoturism.
Impactul dintre cele două autovehicule a fost atât de puternic, încât cele cinci persoane din autoturism au rămas încarcerate și inconștiente.
Medicii sosiţi la locul accidentului au încercat să-i resusciteze, însă fără succes.
Șoferul cisternei a ajuns la spital, conștient.
La fața locului au sosit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două autospeciale de stingere.
De asemenea, au intervenit două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.