Antena 3 CNN Actualitate Locale Ambulanțier din Suceava, mort din cauza coronavirusului

Ambulanțier din Suceava, mort din cauza coronavirusului

<1 minut de citit Publicat la 12:52 03 Mai 2020 Modificat la 12:52 03 Mai 2020
Ambulanțier din Suceava, mort din cauza coronavirusului
Sursa foto: Hepta

 

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a declarat că ambulanțeirul avea și alte patologii și funcția respiratorie a cedat.

„Este vorba de o persoană de 60 de ani, cu o patologie asociată evidentă. A venit în compartimentul de terapie intensivă, a fost ventilat, dar din nefericire funcția lui respiratorie a cedat”, a spus medicul.

Ambulanțierul fusese testat pozitiv pe 20 aprilie şi a fost iniţial internat în Secţie de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava, apoi transferat la Iași, când starea lui de sănătate s-a deteriorat.

Acesta este al șaptelea cadru medical mort din cauza coronavirusului, de la începutul epidemiei în România.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în România, una din 10 persoane infectate este din sistemul sanitar.

Cele mai multe dintre cazurile de infectare cu noul coronavirus – 21,3% și cele mai multe decese din această cauză – 18,6% s-au înregistrat în Suceava, potrivit ultimei raportări a INSP.

sursa: Mediafax

×
Etichete: coronavirus Suceva
x close