După căderile masive de pietre de pe versant, produse noaptea trecută pe DN 17B, conducerea Secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc a cerut Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava o comisie care să evalueze situația, pagubele și măsurile.
Comisia a stabilit că aproximativ 1000mc de material pietros provenit din alunecarea de teren de pe versant a afectat partea carosabilă a DN 17B și taluzul acestuia în dreptul km 44+100 – km 44+150.
Se pare că barierele de protecție montate anterior în cadrul proiectului de consolidare a versantului (proiect aflat în derulare) au fost afectate în proporție de circa 80% (lucrările de consolidare nu au fost recepționate)
Alunecarea de teren în continuă desfășurare, astfel că prefectura a anunțat că s-a decis menținerea interdicției de circulație pe tronsonul de drum afectat, închiderea prin mijloace fizice a capetelor de sector și semnalizarea corespunzătoare a acestora.
Din păcate, este vorba chiar de versantul la care s-au făcut lucrări de stabilizare, încheiate în luna decembrie a anului trecut.
În vara anului trecut, în același loc, s-au înregistrat mari căderi de pe versant, de blocuri de piatră de 40-50 de tone, care au dus la închiderea circulației și ulterior la ample lucrări, care au presupus detonarea unor mari blocuri de piatră și apoi efectuarea de lucrări de consolidare și stabilizare.
Versantul a fost consolidat, iar alpiniști utilitari au lucrat pe versant și montat plase de protecție care să oprească eventuale pietre care s-ar mai putea desprinde. Potrivit estimărilor comisiei care s-a deplasat astăzi la fața locului, 80% din lucrările de consolidare au fost maturate de alunecarea de teren.