Șase familii din satul Izvoarele, din județul Galați sunt în pericol de evacuare din cauza unei alunecări de teren, potrivit libertatea.ro.
Alunecarea de teren se manifestă în interiorul satului, la o distanță de circa 500 de metri de 6 gospodării, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, maior Eugen Chiriță,
Primarul comunei Slobozia Conachi, Emil Dragomir, spune că zona afectată de alunecare a fost împrejmuită și s-au montat martori, pentru a se stabili dacă fenomenul continuă și în ce ritm.
Nu este pentru prima dată când satul Izvoarele se confruntă cu o astfel de problemă. În luna martie, în apropierea satului s-a manifestat o altă alunecare de teren cu o lungime de aproximativ 300 de metri și o lățime de 250 de metri.