
Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări nowcasting cod galben de vânt, valabile în judeţe din zona Banatului, pe durata următoarelor ore.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până la ora 18:00, în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze care vor atinge şi depăşi temporar, la rafală, 65 km/h, chiar 70 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.