Toate persoanele care au intrat în contact cu adolescenta în vârstă de 15 ani suspectă de meningită au început tratamentul profilactic, aşa cum prevede protocolul medical în astfel de situaţii.
Fata, care provine dintr-o familie monoparentală şi locuieşte într-o comună din judeţul Vaslui, a avut o dispută cu mama sa şi a plecat de la domiciliu. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, ea s-a refugiat în subsolul unui bloc din municipiul Vaslui, fiind ulterior identificată de poliţiştii locali şi dusă la un centru social.
„Fata ar fi plecat de acasă pe data de 14 aprilie, a stat o perioadă în subsolul unui bloc de pe strada Ştefan cel Mare, iar pe data de 17 aprilie a fost identificată de poliţiştii locali şi adusă într-un centru. Ea se afla într-un proces de evaluare, specialiştii noştri urmau să decidă dacă în cazul ei se impune o măsură de protecţie. Până pe data de 22 aprilie nu s-a simţit rău. În cursul zilei de luni, imediat cum a acuzat dureri abdominale şi o stare de amorţeală, a fost chemată o ambulanţă care a transportat-o la spital”, au declarat reprezentanţii DGASPC Vaslui.
Nu se știe pentru moment cât de gravă este starea adolescentei.