![harta cod galben de ploi torentiale vijelii si grindina val de canicula in bucuresti si alte 10 harta cod galben de ploi torentiale vijelii si grindina val de canicula in bucuresti si alte 10](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/21/harta-cod-galben-de-ploi-torentiale-vijelii-si-grindina-val-de-canicula-in-bucuresti-si-alte-10-913645.jpg)
Sângerosul incident a avut loc sâmbătă, 9 noiembrie, mandatul de reţinere fiind emis pe 10 noiembrie. Agresorul urmează să fie dus în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare. Victima se află la spital, în stare stabilă.
Poliţiştii brăileni l-au identificat pe un bărbat de 42 de ani, din judeţul Vrancea, bănuit de comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Duminică, 10 noiembrie 2019, acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (C.R.A.P.) al I.P.J. Brăila, scrie adevarul.ro.
Din cercetări, a reieşit faptul că, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii avute în contradictoriu cu un bărbat de 42 de ani, din acelaşi judeţ, în timp ce se aflau cu oile la păscut, acesta din urmă i-ar fi provocat tânărului mai multe plăgi prin tăiere.
Medicii au precizat că rănitul este în stare stabilă, dar că unele dintre plăgi ar fi putut să-i pună viaţa în pericol dacă nu se intervenea de urgenţă. Bănuitul a fost condus la sediul Poliţiei pentru cercetări, faţă de el fiind luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.