Antena 3 CNN Actualitate Locale Alertă în Vâlcea. Bărbat de 71 de ani, transportat de urgență la spital după ce a fost mușcat de un șarpe

Alertă în Vâlcea. Bărbat de 71 de ani, transportat de urgență la spital după ce a fost mușcat de un șarpe

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 14:27 25 Aug 2019 Modificat la 14:27 25 Aug 2019
o_1dj48fuoorfmtltu73ddi19ck8.jpg
Foto: pixabay.com

Un elicopter SMURD a fost solicitat de urgenţă duminică, la Drăgăşani, pentru preluarea unui bărbat de 71 de ani din comuna Guşoeni care ar fi fost muşcat de un şarpe, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Vâlcea, Adrian Popescu, bărbatul ar fi fost adus de rude la Spitalul municipal Drăgăşani, instabil hemodinamic şi cu tensiune foarte mică, astfel că s-a decis transferarea lui la o unitate spitalicească din Bucureşti, la secţia de toxicologie.

Autorităţile din Vâlcea au precizat că deocamdată nu se ştie despre ce specie de şarpe este vorba, bărbatul precizându-le cadrelor medicale că a fost muşcat de picior de un şarpe negru, în momentul respectiv aflându-se singur într-o plantaţie de viţă-de-vie din satul Guşoianca. 

×
x close