Antena 3 CNN Actualitate Locale Alertă în Hunedoara! Primarul din Lupeni a pornit sirenele de alarmă

Alertă în Hunedoara! Primarul din Lupeni a pornit sirenele de alarmă

1 minut de citit Publicat la 22:44 15 Iul 2016 Modificat la 22:44 15 Iul 2016
high-water-123200_960_720.jpg
Foto: Pixabay.com

Mai multe zone ale municipiului Lupeni au fost inundate în cursul serii de vineri, iar pârâul care străbate localitatea a ieşit din matcă, din cauza ploilor torenţiale care au căzut în zona Văii Jiului, aflată sub cod portocaliu de precipitaţii.

Primarul Cristian Resmeriţă a declarat că, pentru prima oară după război, au fost pornite sirenele de alarmă pentru ca populaţia să fie prevenită în ceea ce priveşte fenomenele meteo periculoase.

''Am avut inundaţii foarte mari în perioada 15-16 iunie. Acum se repetă acelaşi scenariu. Avem un sistem performant de alarmare a populaţiei. A fost pentru prima oară, după război, când am pornit sirenele de alarmă, în adevăratul sens al cuvântului'', a declarat pentru Agerpres edilul.

Autorităţile locale au mobilizat toate echipele disponibile la primărie şi la societatea de gospodărire a apelor, dar şi cetăţenii, pentru a interveni unde este cazul şi pentru limitarea pagubelor produse de inundaţii.

''Sunt ape care vin de peste tot. Se pare că în momentul de faţă (la ora 21,30, n.r.) situaţia s-a mai potolit puţin, dar plouă. Ceea ce este mai rău este că vârful codului portocaliu se anunţă între 24,00 şi 2 noaptea şi între 3 şi 7 dimineaţa. Deja am avut zone inundate. Situaţia este foarte grea'', a explicat primarul municipiului Lupeni.

El a susţinut că nu a fost cazul să fie evacuate persoane, dar autorităţile sunt pregătite şi pentru o astfel de situaţie.

În plus, pe pagina sa de socializare, primarul Cristian Resmeriţă a făcut apel la cetăţeni să vină alături de autorităţi pentru a interveni acolo unde este nevoie.

Inundaţii au mai fost semnalate vineri seara în Petroşani şi Petrila.

 

×
Etichete: inundatii
x close