Locatarii unui complex rezidențial de 20 de etaje din Timișoara s-au autoevacuat după ce alarma de incendiu a început să sune.
Din primele verificări ale pompierilor sosiți la fața locului se pare că nu au existat flăcări sau fum. De vină pentru alarma care i-a pus pe drumuri pe salvatori și i-a scos din case pe locuitori se pare că ar fi fost un senzor care s-a defectat.
Același lucru s-a întâmplat pe 5 noiembrie, când, în același bloc, s-a dat aceeași alarmă, iar pompierii au stabilit că de vină atunci a fost tot o defecțiune tehnică care a declanșat alarma de incendiu.