La fața locului, s-au deplasat echipaje de Poliție și unul al Ambulanței. Din păcate, pentru adolescentul de 13 ani nu s-a mai putut face nimic.
Minorul a murit pe loc în urma căderii în gol de la aproximativ 7-8 metri, după ce s-a izbit direct de pământ.
"Echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a fost solicitat să intervină în cazul unui minor de 13 ani, solicitarea către dispeceratul 112 fiind aceea că minorul a fost găsit aruncat de pe clădirea veche a maternității.
Echipajul de tip C2 al Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți s-a deplasat la fața locului, unde a constatat că minorul de 13 ani a decedat, leziunile fiind incompatibile cu viața.
Când am ajuns noi, copilul era căzut pe pământ. Leziunile au fost foarte grave, incompatibile cu viața, iar decesul s-a produs pe loc. Noi nu am mai putut efectua resuscitarea", a declarat Cornelia Bernardi, medic SAJ Mehedinți.
Oamenii legii au deschis, în acest caz, o amplă anchetă, pentru a se stabili cauzele în care adolescentul a murit.
Principala pistă luată în calcul de anchetatori este cea a sinuciderii, căci există indicii care ar arăta că băiatul s-ar fi certat, pe parcursul zilei, cu prietena sa.
"La data de 7 noiembrie a.c., ora 22.50, Poliția Municipiului Drobeta-Turnu a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că nepotul său, în vârstă de 13 ani, s-a aruncat în gol de pe o clădire din municipiu.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au constatat că cele sesizate se confirmă.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, s-a stabilit că, în jurul orei 21.00, minorul ar fi plecat de la locuința sa, unde locuia împreună cu părinții, spunându-le acestora că merge să se plimbe.
Ulterior, mama acestuia, văzând ca nu răspunde la telefon, a plecat în căutarea minorului, folosindu-se de o aplicație instalată pe telefonul lui, găsindu-l în curtea fostei maternități, cu răni vizibile la nivelul capului.
De asemenea, la fața locului s-a prezentat un echipaj SAJ, care a constatat decesul minorului. Trupul neînsuflețit a fost ridicat, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzelor decesului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", informează un comunicat de presă al Poliţiei Mehedinţi.