Antena 3 CNN Actualitate Locale Un actor care participa la FITS a fost găsit inconştient, în centrul orașului Sibiu: Inima i s-a oprit și a căzut pe stradă

Un actor care participa la FITS a fost găsit inconştient, în centrul orașului Sibiu: Inima i s-a oprit și a căzut pe stradă

Un actor care participa la FITS a fost găsit inconştient, în centrul orașului Sibiu: Inima i s-a oprit și a căzut pe stradă
Ambulanță cu semnalele luminoase în funcțiune. Sursa foto: Getty Images
de Mia Lungu    |    28 Iun 2024   •   22:49

Un actor care participă la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu (FITS) a fost transportat, vineri seară, la UPU, după ce a fost găsit în stare de inconştienţă pe o stradă din oraş, a anunţat Sistemul de Ambulanță Județean (SAJ), potrivit Agerpres.

"SAJ Sibiu a intervenit de urgenţă în această seară, la ora 19,32, cu un echipaj de tip C (medic), la un bărbat aflat în stare de inconştienţă pe strada Nicolae Bălcescu în Sibiu. Bărbatul, performer în cadrul FITS, de aproximativ 55-60 de ani, se afla în stop cardio-respirator", a informat sursa citată.

Echipajele sosite la faţa locului au început imediat manevrele de resuscitare, iar după câteva minute bărbatul a răspuns pozitiv şi a fost transportat, cu funcţii vitale prezente, la UPU Sibiu.

"Ajuns la UPU Sibiu, bărbatul îşi recapătă starea de conştienţă şi în continuare este investigat de către colegii din spital. La intervenţie a participat şi un echipaj moto de la ISU", a precizat SAJ.

FITS: Primul spectacol de teatru realizat cu artişti tatuatori, într-o curte interioară din centrul istoric

Primul spectacol de teatru realizat cu artişti tatuatori a avut loc vineri, de la ora 21:00, într-o curte interioară din centrul istoric al Sibiului, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Evenimentul s-a desfășurat în curtea studioului Transilvania Tattoo, de pe pietonala Nicolae Bălcescu, din centrul istoric, unde câţiva artişti tatuatori din Sibiu şi Cluj, împreună cu actori sibieni, vor spune povestea istoriei tatuajului, cu ajutorul picturii live, a muzicii, într-un spectacol gândit de regizorul Hunor Horváth de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, informează un comunicat de presă trimis de către organizatori, citat de Agerpres.

"Avem un proiect în derulare, pe care l-am început înainte de Festivalul Transilvania Tattoo Expo, l-am continuat în cadrul Transilvania Tattoo Expo şi o să-l finalizăm în cadrul FITS. Proiectul constă în realizarea acestor picturi, este un altfel de street art. Aceste picturi le-am făcut live, pe stradă, sub ochii publicului. Ele reprezintă evoluţia tatuajului, începând de la vremurile străvechi, aztece, trecând prin prezent şi mergând până în viitor.

Expoziţia va fi una inedită prin faptul că, la finalul expoziţiei, va avea loc un spectacol care face o îmbinare între teatru şi pictură, adică prin intermediul unor actori într-un context muzical şi vizual, cu un narator pe fundal, noi vom încerca să transmitem mesajul care dorim să reiasă din aceste picturi, adică evoluţia artei corporale de-a lungul timpului.

Este unul dintre fenomenele care fac parte din istoria omenirii din cele mai vechi timpuri (...). În toate locurile din lume sunt referiri la arta corporală prin care oamenii se identificau. Noi ne dorim să facem acest spectacol în cadrul FITS, este o mare mândrie pentru noi să fim parte din acest uriaş festival, care este al treilea festival din lume ca şi anvergură. Nu suntem la prima colaborare cu FITS, însă proiectul acesta este unul inedit, iar acest eveniment va consta într-un spectacol în care actorii pictaţi, îi vom integra în tablou, după care ei vor ieşi afară şi vor face tranziţia de la un tablou la altul, de la o etapă la alta a tatuajului", a declarat artistul tatuator Ovidiu Popârţan.

Organizator al singurului festival sibian dedicat artei tatuajului, Transilvania Tattoo Expo, Ovidiu Popârţan, împreună cu Marius Jucan, Tudor Jucan, Szilard Hertag, Irina Turcitu şi Veres Csaba au impresionat iubitorii de pictură live de la FITS cu talentul lor.

Cunoscut şi prin faptul că promovează Sibiul prin evenimentele pe care le creează, Ovidiu Popârţan şi-a dorit ca prin acest eveniment de la FITS să pună în valoare frumuseţea arhitecturală a uneia dintre cele mai bine conservate curţi interioare din centrul istoric al Sibiului, strâns legată de istoria societăţii de asigurări Transsylvania.

"Ansamblul acesta de clădiri a fost Asociaţia Transsylvania, pe care o vedeţi pe toate casele de la ţară, care au acea plăcuţă, Societatea de Asigurări Transsylvania. Este o clădire cu istoric şi este una din cele mai frumoase curţi din centrul istoric, este şi aranjată, este accesibilă publicului", a precizat Ovidiu Popârţan.

Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu se va încheia duminică seara.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Cod galben de caniculă în România. Județele vizate de alerta meteo ANM
x close