Antena 3 CNN Actualitate Locale Activitatea seismică din Gorj, monitorizată cu ajutorul dronelor folosite de salvamontiști

Activitatea seismică din Gorj, monitorizată cu ajutorul dronelor folosite de salvamontiști

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:29 29 Mar 2023 Modificat la 13:37 29 Mar 2023
seism
Activitatea seismică din Gorj, monitorizată cu ajutorul dronelor folosite de salvamontiști Sursa foto: Getty Images

Dronele folosite de salvamontiști vor monitoriza, în curând, modificările apărute în urma cutremurelor produse în Gorj, având rolul de a identifica pericolele la care sunt expuși atât oamenii care locuiesc în zonă, cât și turiștii.

"Probabil, începând cu săptămâna viitoare vom aborda întreaga zonă cuprinsă între cele două localități în care am avut înregistrată această frecvență uriașă de cutremure și de replici. 

Cu ajutorul dronelor, vom observa dacă aceste cutremure au afectat traseele turistice sau anumite zone din arealul montan, astfel încât să ne asigurăm că nu au apărut crăpături sau dislocări de stânci.

Încercăm să vedem dacă sunt transformări radicale și dacă acestea pun în pericol activitățile economice sau turistice din zonă", a spus Sabin Cornoiu, șef Salvamont România.

Citește și: Un cutremur puternic a lovit Italia! Oamenii au dormit pe străzi

Pe de altă parte, seismologii INFP sunt de părere că dronele nu vor fi capabile să observe toate modificările care au avut loc la nivelul solului.

"Așteptăm ca vremea să devină propice pentru un zbor cu drona. Vom folosi o dronă cu sistem lidar, care elimină efectul vegetației și ne permite să vedem dacă au apărut fisuri sau deplasări.

Totuși, șansele de a vedea aceste lucruri sunt destul de mici, pentru că, de exemplu, o deplasare pe o falie de 5 sau 7 ajunge undeva la 13 sau 14 centimetri", a spus Mihai Diaconescu, seismolog INFP.

×
x close